Cum am ecologizat pădurea colorată

Pădurea colorată de la Ponoare este foarte cunoscută și, fără îndoială, poate purta titlul de cea mai instagramabilă pădure. Deși am fost de mai multe ori în zonă, nu am vizitat-o niciodată. Așa că, atunci când Camelia Radulian ne-a propus mie și Dianei, să o vedem am spus că nu trebuie să o ratăm, mai ales că sunt fan Mihai Țopescu artizanul acestui loc.

După cum era de așteptat în pădure era destul de multă lume, mai ales că de aici se ajunge la căsuța răsturnată, alt obiectiv din zonă.

Toți făceau poze, căutând cel mai potrivit unghi. Nimeni nu părea deranjat de gunoaiele care împânzeau pădurea. Ba vreo câțiva chiar au călcat pe ele ca să își găsească unghiul mai potrivit.

Era exact momentul acela în care să te plângi că „așa este românul” sau că „ce te aștepți de la România „. Camelia nu este însă genul de persoană care să se lamenteze. A deschis portbagajul, a scos doi saci de rafie și niște folie din care am improvizat niște mănuși și am început să strângem gunoaiele.

Oamenii din jur s-au uitat curioși la noi și au continuat să facă poze. Moment în care Camelia a supralicitat.

– Nu vă supărați, nu vreți să ne ajutați? Cred că nici dumneavoastră nu vă place să fie gunoi, nu?

Nu le plăcea, evident, dar parcă nu aveau chef să se apuce de strâns gunoaie. Numai că cei mai mulți aveau copii. Iar copiii se uitau cu o privire care spunea clar „Hai mami, hai tati! . Și ni s-au alăturat. În scurt timp prin toată pădurea colorată, oamenii cutreierau la vânătoare de gunoaie. Iar cei mai aprigi vânători erau copiii.

Nu a durat nici o jumătate de oră și pădurea era curată. Iar noi ne transformasem preț de câteva minute într-o echipă.

Senzația este extraordinară și toți au plecat bucuroși că au făcut o faptă bună.

Ce vreau să spun este că e foarte ușor să te plângi, dar dacă pui mâna și faci ceva, oamenii te vor urma.În rest, poți să discuți despre mediu, să faci planuri, dar nimic nu înlocuiește acțiunea concretă.

E atât de ușor să faci bine.

Cristi Nedelcu