O corabie care scârţâie din toate încheieturile

Hamlet – un spectacol Abrahamse&Meyer Productions

Adaptarea: Fred Abrahamse şi Marcel Meyer

Distribuţia: Marcel Meyer, Nicholas Dallas, Callum Tilbury, Dean Balie, Jeremy Richard şi Mathew Baldwin

Aşa este Danemarca lui Hamlet, în viziunea lui Fred Abrahamse. Pentru a-şi justifica această alegere (deşi un regizor nu are nevoie neapărat de o justificare pentru a alege un univers căruia vrea să-i circumscrie viziunea sa, ci îi este suficientă coerenţa ideatică şi capacitatea de a transmite emoţie) regizorul apelează la un argument de ordin istoric. Una dintre reprezentaţiile piesei Hamlet, atestate istoric încă din timpul vieţii lui Shakespeare, mai exact în 1608, a avut loc în largul coastei de est a Africii de Sud la bordul vasului Red Dragon. (ca urmare a unei furtuni, vasul s-a pierdut de restul flotei care aparţinea Companiei Indiilor de Vest, şi conform jurnalului ţinut de supravieţuitori, în timpul cât au stat despărţiţi de restul vaselor, marinarii au ales şi acest mijloc de a-şi petrece timpul şi au jucat de două ori Hamlet şi odată Richard II).

Marcel Meyer în scena Hamlet – Duh

Spectatorii sunt avertizaţi de la început asupra acestei alegeri, subliniată, de altfel, şi de faptul că începutul spectacolului este modificat, astfel încât prima scenă nu este întâlnirea cu duhul, ci sfaturile pe care Hamlet le dă actorilor. Suntem, deci, avertizaţi. Marinarii de pe Red Dragon ne vor prezenta Hamlet . Prin urmare, spectacolul va avea o altă convenţie elisabetană – rolurile feminine vor fi interpretate de bărbaţi.  Atunci vedem şi decorul – puntea unei corăbii, câteva cufere, şi o pânză imensă care învăluie scena. În faţă un şanţ cu apă, care ne va aduce mereu aminte că suntem pe mare, la fel ca şi sunetele de corabie care  scârţâie din toate încheieturile. O Danemarcă plutitoare, care se poate scufunda oricând.

Marcel Meyer, Dean Balie şi Mathew Baldwin

Din păcate, toate aceste premise nu sunt împlinite, pentru că spectacolul este construit extrem de static. Este ca şi cum îndemnul lui Hamlet de la începutul spectacolului „Rosteşte ….” Este singurul care apoi contează. Pentru că spectacolul este o înşiruire de scene în care actorii stau şi îşi spun replicile. Sunt câteva excepţii – interogatoriul lui Guldestern în care şanţul de apă este folosit ca instrument de tortură (scenă ce va replicată mai târziu când Hamlet este interogat în legătură cu locul în care l-a ascuns pe Polonius), scena nebuniei şi apoi a morţii Ofeliei, şi cam atât. În rest, exerciţii de retorică (foarte  bună), recitaluri actoricesti de înalt nivel, mai ales că toate personajele sunt interpretate doar de şase actori. De exemplu, Polonius este şi Horatio, iar performanţa lui Dean Balie, este remarcabilă, pentru că trece fără ezitare de la curteanul linguşitor şi intrigant, la prietenul de nădejde. După cum spuneam, personajele feminine sunt interpretate de bărbaţi, într-o reinterpretare a convenţiei elisabetane. Numai că travestiurile sunt asumate şi tratate în cheie uşor ironică, ceea ce văduveşte spectacolul de încărcătura erotic-freudiană a scenelor dintre Hamlet şi Gertrude, sau erotic-furioasă a scenelor dintre Hamlet şi Ofelia.

Personajul principal are forţă şi.. cam atât. Marcel Meyer recită foarte bine, transmite emoţie în monoloage, dar interacţiunea sa cu celelalte personaje este statică şi blochează construcţia unui ansamblu. Cel mai puţin expresiv este Nicholas Dallas – Claudius. Tiradele sale sunt recitate într-o manieră vetustă, care aminteşte de ceea ce bănuim că se întâmpla pe scenă în perioada interbelică.

Pe scurt spectacolul celor de la Abrahamse&Meyer Productions este aşa cum vede Fred Abrahamse. Danemarca – o corabie care pluteşte pe apele festivalului, dar  care scârţâie din toate încheieturile.