În articolul trecut, propuneam un exercițiu de imaginație: ce scriitori ar fi meritat să primească Nobelul pentru literatură în locul laureților din ultimul deceniu.

Acestea sunt alegerile mele

Nobel                                       vs                          Nobel

• 2011 Tomas Tranströmer Suedia / Paul Auster Statele Unite ale Americii
• 2012 Mo Yan                China / Harumi Murakami Japonia
• 2013 Alice Munro         Canada / Margaret Eleanor Atwood/ Canada
• 2014 Patrick Modiano  Franţa / Michel Houellebecq/ Franța
• 2015 Svetlana Alexievici       Belarus/ Ludmila Ulițkaia Rusia
• 2016 Bob Dylan  Statele Unite ale Americii / Adunis Siria
• 2017 Kazuo Ishiguro    Regatul Unit / Carlos Ruiz Zafón Spania
• 2018 Olga Tokarczuk (decernat în 2019)         Polonia / Ismail Kadare Albania
• 2019 Peter Handke      Austria Austria     Germania/ Milan Kundera Cehia
• 2020 Louise Glück       Statele Unite ale Americii / Stephen King Statele Unite ale Americii
• 2021 Abdulrazak Gurnah Regatul Unit/ Khaled Hosseini Afghanistan SUA

așa cum am promis, acum le voi justifica:

Paul Auster

Un scriitor la modă în urmă cu un deceniu, acum intrat într-un con de umbră. Cea mai cunoscută operă a lui Paul Auster este Trilogia New Yorkului, o combinație de metapoveste polițistă, thriller și roman existențialist în care întâmplările cele mai ciudate și un fir narativ extrem de alambicat exprimă teme actuale ale societății contemporane – alienarea, căutarea în permanență a propriei identități, nevoia de izolare. Și totul pe fundalul unui oraș care are propriul rol în toate aceste întâmplări. Următoarele opere ale lui Paul Auster se înscriu în aceeași linie, mai puțin ultimul roman 4,3,2,1, unde scriitorul încearcă o poveste cu continuări alternative, un fel de literatură contrafactuală.

          Desigur, genul acesta de literatură nu este, de regulă, agreat de juriul Nobel. Auster nu este nici explicit politic, nici nu abordează teme ”la modă”. Dar literatura lui vorbește în mod profund despre lumea de azi, și asta nu o poate nega nimeni. Și asta merită un Nobel.

Harumi Murakami

          Murakami este un autor la modă, și asta nu îl va face prea curând eligibil pentru un Nobel. Juriul pare să își fi făcut un obiectiv din a evita astfel de scriitori, probabil pentru a nu acuzat că transformă premiul în ceva prea monden.

          Dar, opera lui Murakami poate fi socotită așa? Cărțile lui sunt destul de puțin ancorate în tradiția japoneză. Murakami nu este Yasunari Kawabata, romanele lui nu exprimă ”cu mare sensibilitate esența spiritului japonez.” (cum a apreciat juriul Nobel opera primului laureat japonez). Dar, cărțile lui au impact pentru că vorbesc despre întreaga lume. După succesul cu ”Pădurea norvegiană”, în care vorbea despre pierdere și regăsire, despre traume și neîmpliniri, Murakami începe să își schimbe scriitura. De la romane de analiză psihologică începe să se joace într-un mod ciudat cu spațiul și timpul. Cărțile ajung la limita SF, sau chiar o depășesc, fără însă a își pierde din esență. Iar asta este o performanță, care, altor scriitori, le-a adus un Nobel.

Margaret Atwood

În ciuda a ceea ce se vehiculează, premiul Nobel nu se acordă pentru apartenența la o literatură. Premiul Nobel este individual, chiar dacă noi l-am asociat cu o competiție între țări. Totuși, dacă o scriitoare din Canada ar merita Nobelul, aceasta ar fi Margaret Atwood. Numele ei  a devenit ultracunoscut după succesul pe care ”Povestea slujitoarei” l-a repurtat, și, în special, după ecranizare. Dar opera ei nu se reduce la atât. Este autoarea a peste 40 de volume, romane, proză scurtă și poezie. A primit numeroase premii, dar dincolo de toate astea, rămâne o voce puternică a literaturii de peste ocean și cea mai cunoscută scriitoare din Canada.

Michel Houellebecq

Controversat, adulat, criticat, vândut în milioane de exemplare, Houellebecq are o calitate care ar trebui să îl facă eligibil pentru un Nobel: pune în fața societății de azi o oglindă care, sigur, deformează realitatea, exagerând-o, dar  care pune în evidență lucruri despre care mulți preferă să nu vorbească.

Literatura lui Houellebecq este provocatoare, de multe ori incorectă politic, dar aduce în prim plan subiecte care deranjează pentru că sunt reale.

Și acest curaj ar merita premiat.

Ludmila Ulițkaia

Este cea mai influentă personalitate a literaturii ruse de azi. Cărțile ei sunt imaginea unui spațiu, cel rusesc, care are un impact teribil asupra întregii lumi, nu doar a celei occidentale. Romanele ei vorbesc despre iubire, despre moarte, despre singurătate, despre ființa umană fragilă supusă agresiunii sistemelor represive. În aceste condiții, era aproape firesc ca scriitoarea să intre în vizorul autorităților de la Moscova și să fie declarată trădătoare. Poziția ei anti-Putin explicită o face neeligibilă pentru un Nobel, având în vedere că juriul a cutezat doar de două ori în istorie să sfideze Moscova – în 58 când a acordat premiul lui Pasternak și în 70 când l-a premiat pe Soljenițîn.

Adonis (Adunis)

Este considerat cel mai mare poet al lumii arabe. Și vine dintr-o țară, Siria, care este o rană sângerândă a lumii contemporane. A primit numeroase premii, este invitat la toate marile festivaluri mondiale de literatură. Mulți îl consideră cea mai puternică voce lirică a epocii.

Dincolo de poeziile lui, Adonis este un gânditor profund, care nu a ezitat să scrie despre povocările lumii moderne – religie, libertate, drepturi.

„O civilizaţie este o creaţie perpetuă, o viziune. Dacă ne uităm la starea lumii islamice, aceasta nu mai are nimic de dat lumii pentru a o schimba, nu mai are civilizaţie, iar dacă nu mai are ce da, va muri. O civilizaţie are viaţă şi moarte. Islamul nu mai are ce oferi. Poate va fi o ruptură între ei, o ruptură care va oferi o civilizație nouă care respectă societatea umană și drepturile omului”

Adonis

Desigur, cineva cu o atitudine atât de tranșantă nu va primi prea curând premiul Nobel, așa cum nu îl va primi nici Salman Rushide.

În acest timp, versurile lui Adonis vorbesc despre viață, moarte și iubire, într-o lume tot mai încrâncenată.

Tot ceea ce eu nu am puterea să-ți spun

Se va epuiza în adâncul tăcerii mele

Deși eu trăiesc mergând înaintea iubirii

Convins că moartea se află în urma mea

Iar ea perplexă orbecăiește

Lipsită  de viitor,

Fără dram de înțelepciune

Adonis – Poeme

Carlos Ruiz Zafón

A murit în 2020, iar acest imaginar premiu Nobel este mai curând un mod de a spune că ideea aceea pe care am auzit-o mereu ”Este încă tânăr, are timp” este total falsă. Știu că Nobelul se dă spre senectute, pentru a încununa o operă, dar, de câteva ori a fost acordat doar pentru o carte (vezi cazul Pasternak).

Cea mai cunoscută carte a lui Zafón este Umbra vântului, o poveste cu o intrigă complicată, dar care se învârte în jurul Cimitirului Cărților Uitate. O idee demnă de Borges și care, ea singură, merită un Nobel.

Ismail Kadare

Cred că meritul principal al lui Kadare nu constă doar în valoarea(de neconstestat) a operei sale. Principalul merit al lui Kadare este că a reușit să impună o viziune originală asupra Balcanilor. Prin opera lui Kadare, europenii (și numai) au redescoperit o lume pe care credeau că o cunosc din istorie (butoiul cu pulbere al Europei) și din filmele lui Kusturica. Or, Albania pe care o regăsim în opera lui Kadare are rădăcini profunde, care ajung într-un timp al miturilor străvechi.

Milan Kundera

La fel ca în cazul lui Kadare, Kundera are meritul de a fi modelat un spațiu literar important, cel al Europei Centrale. Desigur, momentul pentru premierea lui ar fi fost probabil în anii 90, când căderea Zidului Berlinului a adus fostul bloc comunist în prim planul dezbaterilor. Dar juriul a avut atunci alte opțiuni și singura figură est-europeană premiată în primul deceniu de după 1989 a fost poeta poloneză Wisława Szymborska.

Revenind la Kundera, cărțile lui vorbesc despre regimul de opresiune din spatele Cortinei de Fier, și despre cum poate un om supraviețui într-un regim totalitar.

Stephen King

Este, cred, cea mai polemică alegere a mea. Dar, la o privire mai atentă, propunerea nu este chiar fantezistă. Sincer să fiu, m-am inspirat din cartea lui Ulici despre care vorbeam mai devreme și care a propus autori extrem de cunoscuți care au scris ceea ce numim paraliteratură – Agatha Cristie sau Jules Verne. Propunerea nu este atât de deplasată, pentru că și juriul Nobel a încercat în ultimii ani să lărgească aria literaturii, premiind o jurnalistă ca Svetlana Alexievici, sau un cântăreț ca Bob Dylan.

Așadar, de ce să nu fie premiat și un autor de romane horror? Cu atât mai mult cu cât el este cel care, practic, a definit genul. Romanele lui Stephen King au avut o influență copleșitoare nu doar asupra literaturii, ci și a modului cum ne raportăm la ficțiune. Fie numai și pentru asta, și numele lui merită să se regăsească pe lista laureaților Nobel.

Khaled Hosseini

Cumva previzibilă această propunere, având în vedere valul de emoție pe care retragerea (fuga) SUA din Afghanistan l-a provocat. Occidentalii au încercat să înțeleagă de ce au eșuat acolo și în acestă goană după a înțelege au redescoperit cărțile lui Hosseini. Care vorbesc despre lumea aceasta pe care occidentalii nu o înțeleg dar pe care au încercat să o schimbe. Cărțile lui Hosseini sunt liantul între lumea occidentală și cea afghană care nu a pătruns, încă, în modernitate. Această pendulare între două lumi aflate în conflict, dublată de o literatură de calitate, face din Hosseini un candidat perfect pentru Nobel.

După ce am început să îmi explic alegerile, mi-am dat seama că lista păcătuiește prin a fi destul de europeană, și mult axată pe proză. Un singur poet se află pe lista mea și niciun dramaturg. Cred că acum aș putea reface lista cu alți scriitori, și, pentru fiecare, aș putea găsi argumente valide.

După cum am constatat singur, viața de membru al juriului Nobel nu e ușoară deloc.

Cristi Nedelcu