In Bocca Al Lupo

Călătorind prin melodii, youtube mi-a scos în cale o melodie care mi-a atras atenția. In Bocca Al Lupo interpretată de Wendy McNeill. Originară din Canada, artista și-a creat un stil aparte, în care acordeonul joacă rolul central.

Cântecul despre care să povestesc pornește de la una dintre întâmplările sângeroase ale Americii sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. Este povestea celui mai mare episod de linșaj public din istoria americană care, surpinzător, nu a fost îndreptat împotriva unor americani de culoare (așa cum ne-am aștepta, cunoscând climatul epocii), ci impotriva unor imigranți italieni, mai exact sicilieni.

Acest lucru a fost provocat de asasinarea șefului poliției din New Orleans, David Hennessy. El devenise o figură foarte respectată în oraș, ca urmare a măsurilor de combatere a infracțiunilor ce se înmulțiseră în ultima perioadă. Cea mai cunoscută acțiune a lui fusese arestarea lui Giuseppe Esposito, un sicilian căutat în Italia, printre altele, pentru că răpise un turist englez căruia îi tăiase urechile. Esposito este expulzat în Italia unde este condamnat la închisoare pe viață.

În seara zilei de 15 octombrie 1890, când se întorcea acasă, David Hennessy este împușcat, după toate aparențele cu o lupara. Aceasta, după cum se știe, era arma preferată a mafiei siciliene, iar numele îi vine de la un mic orășel din Sicilia, unde a fost folosită pentru prima dată.

Asasinarea șerifului are un puternic ecou și oamenii cer imediat ca făptașii să fie pedepsiți. Este momentul în care sentimentele anti-italiene explodează pur și simplu, bine alimentate și de politicienii care căutau să obțină capital electoral prin instigarea la ură (nu s-a schimbat mare lucru de atunci și până acum, nu?). De exemplu, primarul, Joseph Ansoetegui Shakspeare (tristă asemănare de nume) că orașul a devenit a devenit locul în care sosesc „…the worst classes of Europe: Southern Italians and Sicilians…the most idle, vicious, and worthless people among us.” New Orleans începuse să fie numit chiar ”Mica Sicilie”. Același primar cere poliției să îi aresteze pe toți italienii pe care îi găsește pentru că aceștia erau sigur implicați în asasinat. În 24 de ore, 45 de sicilieni ajung după gratii, de la politicieni la vânzători ambulanți. Nu mai conta decât apartența lor la un grup etnic. Numărul crește până la câteva sute. În final, 19 sunt reținuți și acuzați de conspirație și uciderea șerifului.

A urmat un proces foarte dificil. Din cei 19 care fuseseră reținuți, 9 au fost inclupați. Câteva sute de persoane au refuzat să facă parte din juriu, sau nu au fost acceptate de avocații italienilor. Cu greu au fost găsite 12 persoane dispuse să accepte sarcina de jurați. Mărturiile sunt lipsite de consistență și, prin urmare, lipsesc probele care să îi acuze acuzați. Întărâtați de politicienii care stabiliseră deja cine sunt vinovații, oamenii cred că jurații au fost cumpărați, iar martorii intimidați.  În final, pe 14 martie 1891, dintre cei 9 sicilieni judecați pentru uciderea lui David Hennessy, șase au fost achitați, iar pentru 3 juriul nu a luat nicio decizie, prin urmare procesul urma să se reia. Nici cei 6 nu au fost eliberați, pentru că, deși juriul stabilise că sunt nevinovați pentru acuzația de omor, poliția intenționa să stabilească alte acuzații. Prin urmare, sunt duși înapoi în arest. Decizia juriului a provocat o explozie de indignare în rândul populației. Prin urmare, oamenii au decis să facă ei dreptate. Aproape întregul oraș, în frunte cu notabilitățile au dat năvală în închisoare, și i-au scos pe acuzați de acolo. Pe doi i-au fost spânzurați, pe nouă i-au împușcat, iar opt au reușit să scape.

Atacul a produs o puternică emoție în întreaga Americă. New York Times a publicat un adevărat rechizitoriu la adresa politcienilor locali pe care i-a acuzat de provocarea acestui linșaj. Incidentul a avut, de asemenea, serioase urmări internaționale – Italia a rupt relațiile diplomatice cu SUA și în presă au început chiar să circule zvonuri că cele două țări sunt pe picior de război. Dar, dincolo de toate acestea, atacul de la New Orleans și uciderea celor 11 sicilieni a avut un efect profund asupra mentalității americane și nu numai. Termenul de ”Mafie” s-a răspândit peste tot, iar stereotipul italianului mafiot a devenit omniprezent în mentalul americanilor și nu numai.

Cântecul preia un personaj, La Merica (un joc de cuvinte transparent), din romanul  ”Accordion Crimes” al scriitoarei americance E. Annie Proulx (mai cunoscută pentru povestirea Brokeback Mountain care a stat la originea filmului despre legătura erotică dintre doi cowboy) .

Povestea începe cu un fabricant de acordeoane din Sicilia care vine în America în căutarea norocului. El se va număra printre cei 11 sicilieni linșați de oamenii furioși pe decizia Tribunalului. Acordeonul ajunge pe alte mâini și trece de la un proprietar la altul, de-a lungul întregului continent American, străbătând Louisiana, Iowa, Texas, Maine, Illinois, Montana, și Mississippi. Fiecare dintre proprietarii acordeonului are o poveste tragică, astfel încât instrumentul își capătă pe bună dreptate numele de Accordion Crimes. Povestea seamană, întru-câtva cu cea a  lui Borges ”Întâlnirea”, acolo unde doi oameni se ucid într-un duel cu cuțitele nu pentru că ar avea neapărat ceva de împărțit, ci pentru că armele purtau în ele o veche dușmănie, iar oamenii care le mânuiau erau contaminați  de ea.

Wendy McNeill mută accentul pe soarta imigrantului care vine în America în căutarea unei vieți mai bune și sfârșește ucis din cauza unui val de xenofobie. Acordeonul își păstrează un rol important, dar, așa cum spun și versurile ”even a best accordion can`t save an unlucky man”. Chiar și titlul melodiei este o ironie amară legată de șansă. În limba italiană ” In Bocca Al Lupo” (”în gura lupului”) este urarea pe care artiștii și-o fac înainte de a urca pe scenă. Superstiția artiștilor cere să nu spui ”succes” sau ”baftă”, pentru că atunci vei avea ghinion. Și atunci se urează contrariul, tocmai pentru a avea noroc. Francezii spun ”merdre”, englezii ” Break a leg”, iar spaniolii ”mucha mierda”.

Iar la urarea ” In Bocca Al Lupo”, răspunsul este ”crepi il lupo” – ”fie ca lupii să moară”

Cristi Nedelcu